Scriu acest articol după ce am văzut știrea conform căreia fetiția de 9 ani a lui Luis Enrique a decedat din cauza unei boli incurabile.

Atunci mi-am dat seama cum un om care în percepția multora are cam tot ce și-ar putea dorii cineva, poate decădea într-o secundă. Cu siguranță Ernqie ar fi dat milioanele de euro, faima și postul de cel mai important antrenor din Spania pentru ca fetița lui să fie salvată.

Ieri Luis Enrique n-a mai fost nici omul cu care Barcelona a luat trofeul Champions League și nici antrenorul naționalei, a fost un tată îndurereat, un pământean care n-a înțeles cu ce a greșit de a primit pedeapsa capitală.

Stai și te gândești cum îți plângi de milă că apare FIFA 20 și tu nu ai încă Playstation sau că a scos Samsung un smartphone super tare pe care ți-l dorești rău de tot. Sau bluza aia din Zara. Sau petrecerea la care nu reușești să ajungi. Și crezi că ai o viață de căcat pentru că nu ai mașina perfectă, iubita perfectă și job-ul perfect, dar acestea sunt doar niște iluzii.

Avem de cele mai multe ori idealuri false spre care tindem, dar care ne seacă pe interior. Vrem să avem papucii ăia scumpi din Nike doar ca să vadă ceilalți cât de bine o ducem noi. Ascundem gunoiul sub preș când vin musafirii și încercăm să părem puternici și de neclintit în fața altora în timp ce încercăm să-i facem pe ei vulnerabili.

De-asta e viața de căcat uneori. Pentru că noi o facem așa. Alergăm după chestii materiale de care ne plictisim în maxim o lună și uităm să punem preț pe ceea ce contează.

Alergăm zilnic după bani și devenim într-un fel bipolari. Credem că dacă avem bani mulți suntem cei mai tari, cei mai inteligenți și cei mai capabili, iar dacă nu avem mai deloc suntem niște pierzători care nu reușesc să se orienteze în lumea asta mare.

Trebuie să învățăm să-i apreciem puțin mai mult pe oamenii care ne sunt alături. De multe ori avem mai mare grijă de un smartphone decât de o persoană apropiată. Mergem pe modelul ”telefonul ăla a costat o grămadă de bani” ca și cum banii nu-s făcuți să circule și nu o să se întoarcă niciodată. Banii se fac, restul sunt doar detalii. După aceste cuvinte mă ghidez din ziua în care mi-am dat seama că e exagerat să alergi zilnic după bani uitând că trebuie să ai și motivație și multe alte satisfacții.

Satisfacția unui articol reușit când primesc mesaje de la oameni este inegalabilă. Satisfacția faptului că  am ajutat un copil cu o plasă de haine e incredibilă, iar faptul că mi-am cumpărat haine de o mie de lei din banii câștigați de mine îmi oferă doar mândrie. Nu e o chestie de neglijat, dar sunt pur și simplu mândru de mine că am reușit să câștig singur banii respectivi fără să depind de altcineva și cam atât. Apoi o luăm de la capăt. Să fac alți bani și alții și alții.

Apropo, banii nu sunt nici buni și nici răi. Sunt doar bani. Banul e o unealtă. Asemenea unui cuțit. Poți să folosești cuțitul respectiv ca să rănești pe cineva sau ca să-l hrănești. Depinde doar de tine.

Detaliem subiectul mai jos în comentarii sau pe Facebook…

#SharingIsCaring
Written by Casian Soneriu
La 20 de ani nu stiu daca sunt mai pasionat de fotbal sau de business si marketing, dar incerc sa practic putin din toate pentru ca daca faci ceea ce-ti place, fericirea sigur n-o sa te ocoleasca. Sunt jurnalist sportiv la PRO TV si marketer la Digital Tree Marketing. Lucrez cu firme si le ajut sa-si atinga adevaratul potential in online.

Leave a Comment




Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.