bani

Salutare,

Știu că vă surprind cu faptul că reușesc totuși să fiu mai constant și să postez mai des pe blog, dar o să trebuiască să vă obișnuiți cu asta pentru că m-am decis să nu mai neglijez blogul.

Vă avertizez că urmează un material foarte special zilele următoare, dar până atunci vorbim astăzi despre investiții.

Pe înțelesul tuturor o investiție e ceva în care băgăm bani și scoatem profit în timp.

Dacă lucrurile stau invers atunci nu mai e investiție ci pierdere. 🙂

Stăteam aseară și mă tot gândeam care e cel mai bun mod în care să-ți investești banii. Ai o mulțime de variante. Bursă, Forex, Bitcoin, un business online, unul offline și așa mai departe.

Și totuși mi-am dat seama de o treabă foarte interesantă.

Eu am început să investesc cam de pe la 15 ani fără să-mi dau neapărat seama de chestia asta.

Mai precis am investit în mine cumpărând cărți, cursuri și participând la seminarii (nu atât de multe precum mi-aș fi dorit) și webinarii.

Până nu de mult n-am acoradat atât de multă atenție acestui gen de investiție, dar mi-am dat seama că încet, dar sigur încep să culeg roadele.

Banii dați pe o carte nu sunt niciodată bani pierduți indiferent dacă în cartea respectivă ai găsit informația de care aveai nevoie sau nu.

De ce? Pentru că ți-ai pus creierul la muncă. L-ai pus să citească și să proceseze informația din carte indiferent dacă tu ai fost satisfăcut sau nu de ceea ce ai găsit acolo.

Eu unul mă raportez la creier ca și la un muchi de la picior. Dacă nu-l pui la treabă, o să se atrofieze fără doar și poate. Și vă spune asta un om care are două accidentări destul de nasoale la genunchi. :))

Vezi, cărțile n-o să te accidenteze niciodată, în schimb fotbalul o poate face. ”Citate celebre 2020”.

Așadar, nu vreau ca acest articol să fie unul super lung și plictisitor. Mi-am dorit doar să-ți amintesc cât de important e să investești în evoluția ta.

Să nu-ți pară niciodată rău că ai cheltuit o sumă de bani pentru o carte sau un curs. O să câștigi dublu dacă aplici ca la carte lucrurile învățate acolo.

În schimb, cea mai nouă pereche de pantofi sport arată bine la început, dar în timp tot o să se degradeze.

Totuși, fă diferența între ce trebuie cumpărat și ce nu. Dacă tu ești marketer nu știu cât de folositoare o să-ți fie o carte de bucate. Ai prins ideea. 🙂

Apropo, tocmai ce mi-am cumpărat un microfon ceva mai profi cu un suport și m-ar ajuta să-mi spuneți ce să fac cu el. Un sfat nu strică niciodată.

Eu mă gândeam la un podcast și un canal de Youtube, dar detaliem totul în secțiunea de comentarii de mai jos și pe Facebook – @CasianȘoneriu, Instagram – @casiansoneriu, dar și pe mail – casiansoneriu@gmail.com.

All the best and don’t forget that sharing is caring. 🙂

Written by Casian Soneriu
Saut, Casian Șoneriu sunt și îți mulțumesc că ai intrat pe blogul meu. Sunt blogger de 6 ani, ca să vezi ce trece timpul. În plus, cochetez cu antreprenoriatul, sunt jurnalist și marketer și mă mândresc cu faptul că fac ceea ce mă pasionează. Lucru pe care te îndemn să-l faci și tu pentru o viață mai fericită! Și nu uita, poți obține succesul (indiferent ce înseamnă succes pentru tine) prin multă muncă și dedicare.

Leave a Comment




Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.