Interviu Click

Salutare,

Revine pe blog seria de interviuri cu antreprenori. Știu că de obicei postam marți iar astăzi e vineri, dar vă promit că așteptarea a meritat pentru că avem și de această dată un invitat foarte special.

Acesta o să fie un interviu diferit față de celelalte din serie. Pentru că stăm de vorbă cu un artist și anume Click. Vei spune că l-ai ascultat pe Click în melodii precum ”Nopțile calde” sau ”Dă-mi dragoste și vin” însă nu vezi legătura dintre el și un interviu într-o serie dedicată antreprenorilor, dar citește până la final articolul și o să rămâi uimit. 🙂

Suntem foarte mulți cei care am auzit de Click, dar cine este Ioan Mihalca?

Ioan Mihalca este un om simplu, inspirat de oameni. Pasionat de sport, muzică și poezie. Un om care are credință și un scop.

Cum ai făcut trecerea de la pasiunea pentru muzică la un adevărat business. Cum e această trecere?

Trecerea de la pasiune la business s-a întâmplat natural. Nu am urmat niște pași, singurul meu plan a fost să fac piese cât pot eu de bine, constant. într-adevăr a fost și este necesar să fiu organizat și disciplinat. Îmi notez ce vreau să realizez, zilnic. Chiar și lucrurile mici. Iar apoi le îndeplinesc.

Această trecere a fost mai mult o maturizare care aduce cu ea responsabilități și necesități. Pasiunea e un ingredient principal în orice business de succes.

Care sunt avantajele unui artist-antreprenor independent în România?

Cred că cel mai mare avantaj este că poți să îți faci singur alegerile și greșelile. Lucrurile bune necesită timp și experiență.

Până citești articolul ascultă o piesă motivațională care sună super!

La un moment dat ai publicat două vloguri pe canalul Click Music Romania. O să mai vedem episoade de vlog la un moment dat?

Da, m-am gândit să mai fac câteva vloguri, în care să prezint viața mea de zi cu zi. Probabil se va întâmpla la un moment dat.

Am observat că ești activ și pe Linkdin. Care este rețeaua ta socială favorită și de ce?

Intru uneori pe Linkdin, dar încă nu i-am acordat foarte mult timp. Îmi sunt foarte utile story-urile (Instagram, Facebook, Youtube), deoarece au un reach mai bun decat postările. Când lansez un proiect nou, încerc să fiu peste tot în egală măsură.

Cum merge shop-ul? Te ocupi singur de magazin?

Shop-ul merge ok, în funcție de perioade. Este un proiect relativ nou și mă ocup de el împreună cu baieții de la X-plicit Apparel. Avem câteva modele tari, iar garderoba mea e în mare parte de acolo 🙂

Spune-mi detalii despre Personal Trainer Romania. De unde vine pasiunea pentru fitness și kickboxing?

Sunt antrenor personal de aproximativ 2 ani. Ofer programe de antrenament de fitness funcțional și kickboxing, indiferent de obiectiv, vârstă sau nivel. Există varianta antrenamentelor de grup pentru copii (amatori sau performanță), sau a antrenamentelor personale 1 la 1 (antrenamentele sunt concepute în funcție de obiective: slăbire, tonifiere, masă musculară, performanță)

Pasiunea pentru sport o am de mic, când am început să practic karate și fotbal. Mai târziu am început să practic fitness, jiujitsu brazilian, muay thai si kickbox. Am trecut prin multe săli și am cunoscut oameni deosebiti care m-au inspirat și m-au format ca sportiv și antrenor.

Ce sfaturi i-ai da unui artist aflat la început de drum? Dar unui tânăr care vrea să facă afaceri în România indiferent de domeniu?

Daca ești artist la început de drum trebuie să creezi non-stop și să studiezi. Să adormi cu gândul ăsta și să te trezești la fel.

Unui tânăr care vrea să facă afaceri în România îi spun să fie organizat și disciplinat, să aibă un scop clar și să nu lase dezamăgirile să-l oprească din drum.

Recomandă te rog cititorilor mei 3 cărți pe care e musai să le citească. 🙂

  • The War of Art – Steven Pressfield
  • Can’t hurt me | Master your mind and defy the odss – David Goggins
  • Despre lucrurile cu adevarat importante – Alexandru Paleologu

Acesta a fost interviul cu Click căruia îi mulțumesc foarte mult pentru amabilitate. Te sfătuiesc să-l urmărești și în social media: InstagramYoutubeFacebook și de ce nu…Linkdin. În plus am văzut pe shop un hanorac tare fain. Aruncă și tu o privire aici.

Dacă ți-a plăcut acest articol nu uita să-i dai un share și un comentariu mai jos pentru a dezbate pe larg subiectele abordate în acest interviu. Dă-mi un follow pe Instagram și un like pe Facebook pentru a rămâne la curent cu tot ceea ce postez.

Ne revedem săptămâna viitoare cu un nou interviu aici pe #blog – www.casiansoneriu.ro!

PEACE!

Written by Casian Soneriu
Saut, Casian Șoneriu sunt și îți mulțumesc că ai intrat pe blogul meu. Sunt blogger de 6 ani, ca să vezi ce trece timpul. În plus, cochetez cu antreprenoriatul, sunt jurnalist și marketer și mă mândresc cu faptul că fac ceea ce mă pasionează. Lucru pe care te îndemn să-l faci și tu pentru o viață mai fericită! Și nu uita, poți obține succesul (indiferent ce înseamnă succes pentru tine) prin multă muncă și dedicare.

Leave a Comment




Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.