Ieri am scris despre cum cei de la FC Carmen București predau o lecție importantă multor echipe din prima ligă. Articolul respectiv poți să-l citești dacă dai click AICI.  Astăzi o să vorbim despre Ripensia Timișoara și despre munca excelentă pe care o fac oamenii de acolo. Un cititor mi-a atras atenția faptului că și Ripensia pune mare preț pe marketing și comunicare chiar dacă se află în eșalonul secund și nu puteam să las acest subiect să treacă pe lângă mine fără să scriu câteva rânduri pe blog.

Cum să readuci un brand istoric la viață? Păi cum altfel dacă nu prin uneltele oferite de mediul online. Cel mai simplu mod prin care poți să-i atragi pe tineri spre o echipă pe care o susțineau părinții sau bunicii lor este prin intermediul internetului. Poate că nu există o cheie a succesului dar cei de la Ripensia arată că o televiziune online, un magazin online bine pus la punct și o revistă pot face de multe ori minuni. Oamenii ăștia fac lucrurile acestea de ceva timp, nu doar de când au promovat în liga a 2-a și acest lucru se vede. Nu au cel mai mare stadion din țară sau cel mai bogat palmares dar cu siguranță au suporteri pătimași care vor să primească cât mai multe informații despre echipa lor favorită și care nu în ultimul rând vor să cumpere produse cu însemnele Ripensiei.

Și tocmai asta primesc. Fanii au la dispoziție un site cochet care emană istorie prin toți porii și o pagină de Facebook activă care a strâns peste 15.000 de aprecieri. (Nu toate echipele din Liga 1 se pot lăuda cu acest lucru, dar nu toate echipele pun preț pe social media în anul de grație 2017) Nu mai vorbim de un magazin online foarte ”bogat” în produse sau despre cum administratorii site-ului folosesc site-ul și pagina de Facebook într-un mod foarte inteligent pentru a scoate în față firmele care au ales să susțină financiar echipa.

Nu o să mă auziți niciodată spunând sau nu o să vedeți niciodată scris pe acest blog mai bine zis că un magazin online, o pagină de Facebook bine administrată sau o televiziune online pot aduce fonduri substanțiale pentru vreo echipă din România. Probabil că doar FCSB sau Dinamo ar putea să-și rotunjească cât de cât conturile dacă s-ar face lucrurile ca la carte, mai ales la FCSB unde e jale când vine vorba de marketing. Dar cred că în anul 2017 este de bun augur ca fiecare echipă să dețină un magazin online, un site și o pagină de Facebook prin intermediul cărora să poată să-și țină fanii la curent cu privire la tot ceea ce se petrece în sânul echipei dar și pentru a atrage noi susținători. Prezența online a unui club de fotbal este o necesitate nu un moft!

Cam atât și cu acest articol din noua serie de pe blog intitulată ”istoria vinde”. Dar nu punem punct până nu-i felicităm pe cei de la Ripensia Timișoara! 😀

Spune-mi în comentarii ce părere ai în legătură cu acest subiect și ia-te după ”Zugu” cititorul care mi-a recomandat să stau cu ochii pe activitatea celor de la Ripensia și dacă echipa ta favorită face treabă bună în social media dă-mi de veste și o punem pe blog. 😛

Written by Casian

Numele meu este Casian Șoneriu. Sunt blogger, jurnalist online și om foarte pasionat de marketing și fotbal. Scriu pe blog despre principalele mele pasiuni și când am ocazia nu ezit să o fac chiar în același articol.

Leave a Comment

Scrie ceva