Festivalul Berii a devenit un festival de tradiție în Mediaș și nu puteam să nu scriu despre acest eveniment tare interesant. Mă bucur să fiu partener media la un asemenea eveniment și dacă tot e vară (da, știu că nu pare, dar e vară) hai să profităm din plin.

Evenimentul este organizat de Primăria Mediaș, iar pe scenă vor urca artiști consacrați precum Speak, Ioana Ignat, Lino Golden sau Trupa Compact. Îți dai seama cât de tare o să se audă ”vreau să-mi iau un Panamera” în centrul orașului? Sau acum nu se mai zice ”tare”, se zice ”blanao”. Că nah, dacă tot e Portugalia campioană europeană… 🙂

Anul trecut am fost la Festivalul Berii, dar de câteva zile m-am mutat la București și o să lipsesc motivat la ediția din acest an. Sper că o să se desfășoare evenimentul și fără prezența mea…sper.

No bun, în perioada 3-5 august, adică în zilele în care eu o să fiu la muncă și o să scriu despre FCSB, Dinamo și normal, Gaz Metan, voi puteți să vă distrați, să mâncați mici, să beți bere. Că nah, e FESTIVALUL BERII până la urmă. 🙂

Îți las mai jos banner-ul evenimentului. Că poate vrei să vezi cine mai cântă, la ce ore. Și ne auzim data viitoare. Promit să postez mai des, sau cel puțin o să încerc. 😀

Apropo, spune-mi în secțiunea de comentarii de mai jos dacă mergi la Festivalul Berii și dacă da, pentru care dintre artiști o faci? 😀

Written by Casian
Numele meu este Casian Șoneriu. Sunt blogger, jurnalist online și om foarte pasionat de marketing și fotbal. Scriu pe blog despre principalele mele pasiuni și când am ocazia nu ezit să o fac chiar în același articol.

Leave a Comment

Scrie ceva

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.