Personal voi alege întotdeauna Spania, m-am îndrăgostit iremediabil de această țară după doar 2 vizite. De la amabilitatea oamenilor la temperaturile aproape veșnic de vară, Spania mi-a intrat la suflet. Și parcă n-aș vrea să mai călătoresc în alte locuri. Pur și simplu a fost dragoste la prima vedere. Atât de trist am fost când a trebuit să plec de pe Aeroportul Internațional Barajas din Madrid că aveam lacrimi în ochi. O țară cu adevărat fascinantă! Am fost în Spania în perioada în care rudele mele aveau concediu. Poate și din acest motiv mi-a părut totul numai lapte și miere. Poate că nu e totul așa cum pare, defapt sigur nu e. Dar m-am promis că la un moment dat o să mă întorc în Spania și o să mă conving de unul singur, că o să testez ”La vida loca de Esnapa”.

Așadar, dacă n-ai idee pe unde să ”evadezi” în vara asta, eu nu pot decât să-ți recomand cu cea mai mare căldură, Spania. Ai mare (curată), vreme bună, oameni primitori, magazine deschise la orice oră (mai ales magazinele chinezilor) și multe alte atracții. 🙂 Am un prieten care o să-și petreacă vara în Cancun, Mexic. În primă fază n-am înțeles de ce a ales această destinație, dar după ce am văzut acest articol de pe blogul Happy Tour, am zis că trebuie neapărat să-i dau credit.

Voi unde mergeți vara asta?

După un an de muncă, o perioadă de concediu este bine venită. Spre ce zone v-ați gândit să zburați anul acesta? Olanda, Italia sau Franța rămân interesante, dar parcă e prea clasic. La fel și Spania. Ce spuneți de Bangok? Prea exotic? Nu știu ce să zic. Eu zic că merită. Dacă ai posibilitatea să mergi în Bangok, fă-o. Este un loc încărcat din punct de vedere istoric și nu prea cred că o să te plictisești în Thailanda. Indiferent de alegerea făcută, aștept ca la sfârșitul vacanței să-mi dai un semn și să-mi spui cum a fost. Dacă ai ales Spania, spune-mi dacă a meritat sau dacă sunt eu neghiob că admir atât de mult această țară. 😀

 

 

Written by Casian

Numele meu este Casian Șoneriu. Sunt blogger, jurnalist online și om foarte pasionat de marketing și fotbal. Scriu pe blog despre principalele mele pasiuni și când am ocazia nu ezit să o fac chiar în același articol.

Leave a Comment

Scrie ceva