Parcă Albania era echipa mai slabă…da, am pierdut cu 1-0 în fața lor. Suntem ultimii din grupă. Prea i-am lăudat după meciul cu Franța, meci din care până la urmă nu am ieșit cu nimic. Stanciu a fost jucătorul de la care o țară întreagă avea cele mai mari așteptări. A reușit să facă un mare nimic. Stancu la fel, da, a avut sânge rece la loviturile de departajare, ce putem spune? Stancu a fost mai bun decât Ronaldo, pentru că portughezul nu a reușit să înscrie din penalty cu Austria, asta a fost cea mai bună glumă din ultima perioadă. Hagi a fost luat peste picior când spunea că o să se aleagă praful de fotbalul din țara noastră, Hagi este criticat pentru că se bâlbâie, dar treaba lui Hagi nu e să fie cel mai bun orator.

Până la urmă Hagi nu era obligat să ajute la creșterea fotbalului românesc, dar iată că se zbate, bagă bani serioși în academie. Hagi și-a făcut meseria, a făcut mândru un popor întreg, în timp ce jucătorii actualei generații se gândesc doar la prime și la cum să „fugă” mai repede în vacanță. Distracție plăcută băieți, acum puteți să vă bucurați de vacanță. O meritați!

Au jucat cum știu ei mai bine

Da, jucătorii româniei au jucat pur românește, un fotbal urât, fricos și fără vreun sens. Dacă fotbalul românesc în general este la pământ, ce așteptări să avem de la națională? Dacă campioana țării noastre speră din tot sufletul să prindă un loc în grupele Europa League în loc să țintească sus, să spere la un loc la masa bogaților, dacă vice-campioana joacă azi într-un loc mâine în alt loc, dacă fostele campioane ori au dispărut de pe harta fotbalului ori acum sunt prin liga a IV-a atunci la ce să ne așteptăm?

”RECONSTRUCȚIE”, acesta trebuie să fie cuvântul de ordine în fotbalul românesc. Haideți măcar odată să luăm exemplul nemților și să o facem bine, unii au făcut primul pas, Hagi pe care mulți îl critică vrea schimbarea, bagă bani în tineri. Alți pricepuți ai fotbalului stau și primesc bani pentru o calificare la Euro, o calificare în urma căreia ne-a rămas un gust amar, nouă, suporterilor, cei pentru care trebuia să jucați, cei la care trebuia să vă gândiți înainte să intrați pe teren.

Despre antrenor ce să zic, personal mi-aș fi dorit să avem un antrenor mai tânăr, mai curajos, unul care să aducă un suflu nou. Mă gândesc aici la Dan Petrescu sau chiar la Reghe. A fost foarte clar că n-am avut un lider adevărat nici în teren dar nici pe bancă, cât să tot sperăm că tribunele îi împing de la spate pe jucători?

În meciurile cu Elveția și Albania am jucat un fotbal la fel de urât precum cel din meciul cu Franța de la Euro 2008. Nu mai jucați românește și poate se schimbă ceva și în fotbalul ăsta mocirlos.

Written by Casian

    2 comentarii

  1. catenaccio iunie 29, 2016 at 1:41 pm Răspunde

    talentul cu care credem ca ne nastem este o iluzie

    • admin iunie 30, 2016 at 10:46 pm Răspunde

      Corect, din pacate..

Leave a Comment

Scrie ceva